Miercuri, 16 iunie, a apărut Monitorul ediție de Arieș, ediția tipărită cu numărul 291. Iată principalele subiectele tratate în această ediție:
„Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”. Poșta Rât se transformă în parc
În perioada anilor 1954-1983, în situl de la Poșta Rât au fost depozitate necontrolat deșeuri rezultate din procesul de fabricare a lindanului, pesticid utilizat în agricultură care este foarte toxic atât pentru mediu cât și pentru sănătatea umană. Prin proiectul „Reabilitarea sitului poluat istoric – Depozit deșeuri periculoase UCT – Poșta Rât (Municipiul Turda)” au fost demarate lucrările de decontaminarea a sitului și transformarea acestuia într-o zonă verde de utilitate publică. Sau, cum ar spune marele poet român Tudor Arghezi, „Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”.
Și cei care s-au tratat acasă primesc certificatul CoViD
Premierul Florin Cîțu spune că persoanele care au trecut prin boală, s-au tratat acasă dar sunt în baza de date a direcției de sănătate publică vor primi certificatul digital CoViD. Decizia are însă două tăișuri: cei care nu și-au declarat boala nu vor putea beneficia de certificat.
Cum se socotesc invitații la nunți și botezuri
Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a declarat că nu va fi permisă, în cazul nunților și botezurilor, cumularea numărului de invitați de la interior cu al celor de la exterior, astfel încât să existe 400 de participanți.
Cum va lucra Supercom la Câmpia Turzii
Direcția Relații cu Comunitatea din cadrul Primăriei municipiului Câmpia Turzii informează cetățenii că, începând din luna iunie, localitatea are un nou operator de salubritate. Municipiul Câmpia Turzii a semnat cu operatorul de salubritate Supercom SA un contract de colectare și transport a deșeurilor.
Noi modele de subiecte la Evaluarea Națională
Evaluare Națională 2021 începe de 22 iunie cu proba la limba și literatura română, iar pe data de 24 iunie se va susține proba la matematică. De asemenea, proba de limbă maternă se va susține pe data de 25 iunie. Cum stăm cu înscrierile la Evaluarea națională și la Bacalaureat, citiți în Monitorul ediție de Arieș nr. 291.
Curge asfaltul pe autostrada Sebeș-Turda
Pe lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda s-au turnat 2.400 de tone de asfalt într-o singură zi, cantitatea de asfalt turnat fiind un record pentru acest lot. Zona pe care a fost turnat asfaltul este cea cuprinsă între Beldiu și Rădești, mare parte din acest lot având turnat al doilea strat de asfalt.
Reformă feroviară: un singur bilet, mai mulți transportatori
Pasagerii vor putea, în doi ani, să schimbe în baza unui bilet mai multe trenuri până la destinația finală, chiar dacă aparțin unor operatori feroviari diferiți, potrivit proiectului „Sistem integrat, bază de date unică și furnizare de informații privind sistemul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători” lansat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
Bijuteriile Transilvaniei – cele mai frumoase cetăți care au rămas în picioare
Cetățile din țară păstrează aerul medieval și istoria bogată pe care o are România. În Transilvania există o multitudine de cetăți sau castele care încântă turiștii an de an, prin zidurile mari de piatră, turnurile de apărare sau prin arhitectura lor. Bijuteriile Transilvaniei sunt cele care au devenit principalele atracții turistice de pe harta României, oferindu-le turiștilor o călătorie în timp plină de povești palpitante. Monitorul de Arieș îți prezintă cele mai interesante cetăți din Transilvania.