Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda organizează o serie de activități dedicate Zilei Culturii Naționale, împlinirii a 172 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și 71 de ani de la înființarea bibliotecii publice turdene.
Începând de luni, 10 ianuarie, și până la sfârșitul lunii, la Galeria de Artă a bibliotecii expun în expoziția intitulată Lui Eminescu binecunoscutul artist plastic turdean Cornel Vana și nepoata sa Dara Băldean-Vana.
Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, începând cu ora 11, Primăria Municipiului Turda și Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda în colaborare cu Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda au plăcerea de a vă invita la sărbătorirea zilei de naștere a poetului nostru național, Mihai Eminescu, marcarea Zilei Culturii Naționale și împlinirea a 71 de ani de la înființarea bibliotecii publice turdene.
Programul cuprinde:
- Expoziție cu picturile laureaților celei de a XXIX-a ediții a Concursului de pictură „Personaje îndrăgite din cărți” și festivitatea de decernare a premiilor;
- Expoziție cu fotografiile premiate la ediţia a XII-a a Concursului de fotografie „Lectura în zeci de ipostaze” și festivitatea de decernare a premiilor;
- Expoziție și premierea laureaților Concursului județean „Cea mai frumoasă scrisoare pentru Moș Crăciun, ediția a XV-a, 2021;
- Premierea câștigătoarei Concursului național online de fotografie „Cea mai frumoasă fotografie cu Salina Turda” prin care am dorit să promovăm valorile turdene și să marcăm 89 de ani de la sistarea exploatării sării și 29 de ani de turism la Salina Turda, încurajarea afirmării tinerelor talente în domeniul artei fotografice și promovarea artei fotografice și a turismului;
- Festivitatea de premiere a cititorii fideli ai instituţiei care s-au remarcat în anul 2021 prin respectarea regulamentelor pentru public, frecvenţă și împrumut de carte peste media de utilizare a bibliotecii;
- Decernarea unor diplome speciale instituțiilor și persoanelor care au fost alături de biliotecă de-a lungul anilor
- Demararea proiectului „Turda – oraș de poveste” un proiect bazat pe voluntariat de promovare pe plan mondial a orașului și prin care să implicăm comunitatea turdeană de toate vârstele.
Programul artistic va cuprinde recitări din poeziile marelui scriitor național Mihai Eminescu oferite de eleva Irina Moldovan și actori ai Teatrului Național „Aureliu Manea” Turda, dans sportiv cu copii de la Clubul de Dans Potaissa Turda, recitare din creația scriitorului turdean Paul Gon (Vasile Lupulescu) născut în 15.01.1943 și un moment muzical oferit de Ștefania Petric.
Evenimentul va fi organizat respectând normele legale de sănătate impuse de pandemie. Este permis accesul doar pe baza certificatului verde.