În contextul acestor zile pline de durere a vecinilor noștri din Ucraina și Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda se alătură inițiativei Primăriei Municipiului Turda în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență în demersul de ajutorare a refugiaților ucrainieni. Mulțumim Doamnei Viceprimar Daniela Pîrlea și Domnului Dan Zăhan de la Situații de Urgență pentru deschidere la colaborare!
În această perioadă de tensiune și neliniște, prioritatea noastră este să asigurăm asistare umanitară pentru a ajuta populația civilă care va ajunge în municipiul Turda. Oamenii prinși în mijlocul acestor evenimente trebuie sprijiniți și protejați. Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda va fi în colaborare permanentă cu autoritățile naționale și locale și va oferi sprijin atât cât va fi nevoie.Este momentul să ne implicăm și să fim solidari cu poporul ucrainean. Încercăm să ajutăm fiecare cu ce poate!
Pentru asigurarea asistenței umanitare a refugiaților din Ucraina care vor fi cazați în municipiul Turda Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda ajută cu:
• Sprijină centrele de adăpost cu flyere cu informații utile scrise în limbile ucrainiană, engleză și română pentru familiile cazate în Turda;
• Organizează pentru copiii refugiaților ucrainieni cazați la Turda ateliere creative și distractive (colaj, pictură/desen, quiling);
• La cerere, asigură accesul la Sala Internet, pentru ca refugiații să poată lua legătura prin Internet cu familiile lor sau să găsească informațiile de care au nevoie.
De asemenea, Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda, prin acțiunile sale se alătură campaniei de informare corectă a populației demarcate de Guvernul României prin proiectul Dopomoha/Fii în siguranță alături de Departamentul pentru Situații de Urgență, Cancelaria Primului-Ministru, Code4Romania, IOM România, UNHCR România la care au aderat și bibliotecile publice din România.