Miercuri, 14 septembrie, a apărut Monitorul ediție de Arieș, ediția tipărită cu numărul 352. Iată ce puteți citi în această ediție:
Cum stă municipiul Câmpia Turzii la capitolul grădinițe pentru copii? Sunt ele suficiente și a făcut autoritatea locală, în administrarea căruia se află aceste unități de învățământ, tot ce putea pentru a asigura locuri destule în grădinițe. O discuție destul amplă și de „contondentă” pe aceste teme a „înflorit” de la începerea anului școlar în zona Câmpia Turzii, în special în mediul online. Ca urmare a acestor dezbateri publice, Primăria municipiului Câmpia Turzii a emis un comunicat prin care încearcă să lămurească toate acuzațiile care i-au fost aduse în acest context.
Cine „umple golul” lăsat de Blue Air la Cluj?
Compania Blue Air a avut o cotă de 14% din traficul de pe Aeroportul Internațional Cluj în 2019, fiind pe locul al treilea după Wizz Air și Tarom. Odată cu suspendarea zborurilor, compania a lăsat un gol și aici la Cluj, având programate nenumărate zboruri charter și zboruri regulate.
Vreți să zburați cu Blue Air până în 10 octombrie? Nu se poate!
Blue Air a anunțat că va relua zborurile doar din 10 octombrie, fiindcă în prezent compania nu are suficienți bani pentru combustibil și cheltuieli operaționale.
Cum se transformă centrul Turzii în zonă pietonală și de promenadă
În primăvară, Primăria municipiului Turda anunța că a demarat proiectul de transformare a centrului municipiului în principala zonă pietonală și de promenadă.
Primăria spune că procesul de digitalizare continuă
Continuă procesul de digitalizare și de reducere a birocrației la nivelul administrației publice locale, informează Primăria municipiului Turda.
Programul „Masa caldă în școli”, instrument politic pentru PNL?
Programul Masa caldă va continua și în acest an tot ca program-pilot, pentru al șaptelea an la rând. Ministerul Educației a publicat recent lista școlilor, de data aceasta fiind 300 de unități de învățământ incluse, față de 150 de școli anul trecut.
Elevii din rural pierd bursele dacă merg la liceu în altă parte
Avocatul Poporului consideră că eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate este „surprinzătoare” și „nedreaptă”.
Statistica oficială confirmă: am intrat în zodia scumpirilor
Gazele naturale s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condițiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an față de august 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică.
Cerere de decontare a miliardului cheltuit în cadrul PNRR
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, a transmis vineri Autorității de Certificare și Plată, din cadrul Ministerului Finanțelor, spre certificare și rambursare, o declarație de cheltuieli în valoare de peste 1,12 miliarde lei.