Arieș

„Câmpia ambuteiată”. Nu ratați ediția tipărită a Monitorului ediție de Arieș din săptămâna 28 iulie – 3 august 2021!
Arieș

„Câmpia ambuteiată”. Nu ratați ediția tipărită a Monitorului ediție de Arieș din săptămâna 28 iulie – 3 august 2021!

Nu doar Turda este afectată de circulația infernală determinată de lucrările rutiere neterminate – Câmpia ambuteiată Lipsa tronsonului de autostradă care ar trebui să unească Câmpia Turzii de Chețani dă mari dureri de cap atât locuitorilor orașului cât și conducerii acestuia. Oamenii acuză circulați infernală din oraș, asaltat continuu de mașini grele. Unii cred că această situație se datorează închiderii pentru reparații a podului din Turda de pe DN1, alții pun în seama lipsei tronsonului de pe Autostrada Transilvania. Cât de periculoase sunt alergiile de vară? Alergiile sunt diverse și pot să apară oricând în cursul vieţii. Deși uneori le considerăm a fi banale, aceste alergii pot să ducă la afecţiuni mai grave, precum astmul bronșic, dacă nu le tratăm corespunzător. Înc...
Programul Ceremonialului militar – religios organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Naţional al României
Arieș

Programul Ceremonialului militar – religios organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Naţional al României

Evenimentul se va desfășura joi, în data de 29 iulie, începând cu ora 10.00, în Piaţa Tricolorului de lângă Muzeul de Istorie al Municipiului Turda și va cuprinde următoarele momente: Ora 10.00 – sosirea delegaţiei oficiale în Piaţa Tricolorului– salutul Drapelului de luptă și a Gărzii de onoare– binecuvântare și rugăciune pentru poporul român– alocuţiuni privind simbolistica versurilor Imnului Naţional al României– intonarea Imnului Naţional al României– încheierea festivității. La fel ca alte evenimente publice anterioare, manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Naţional al României se vor desfășura cu respectarea strictă a regulilor sanitare și de distanțare prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național,privind prevenirea și combaterea efectel...
Primul instructor român pe T-38 Talon este comandant de patrulă la Baza 71 Aeriană
Arieș

Primul instructor român pe T-38 Talon este comandant de patrulă la Baza 71 Aeriană

Căpitan-comandor Claudiu Miclăuș-Morărescu, comandant de patrulă la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, a devenit primul pilot instructor român pe aeronava T-38 Talon. Detașat din octombrie 2020 în SUA, acesta s-a pregătit în vederea îndeplinirii atribuțiilor de instructor pe aeronava T-38 Talon și SNR (Senior National Representative) pentru piloții români care execută misiuni de instruire în cadrul programului. Astfel, România are primul pilot instructor la ENJJPT Sheppard AFB (Euro NATO Joint Jet Pilot Training Sheppard Air Force Base). „Fiecare este făuritorul propriului destin, iar căpitan-comandor Miclăuș-Morărescu Claudiu, prin pasiune și desăvârșit profesionalism, întregite de un proces continuu de perfecționare, își urmează visul spre atingerea...
Programul Festivalului de Folclor de la Turda, ediția 2021
Arieș

Programul Festivalului de Folclor de la Turda, ediția 2021

Festivalul de Folclor de la Turda a ajuns la ediția a III-a. În anul acesta ne întâlnim "În grădina dorului" în zilele de 24 și 25 iulie în Parcul Central Turda cu artiști populari, ansambluri folclorice, meșteri populari, tradiții ce însoțeau evenimente importante de viață arhaică, expoziții, filme documentare despre viața satului precum și cu recunoscuta ospitalitate românească. PROGRAM FESTIVALUL DE FOLCLOR „ÎN GRĂDINA DORULUI”ediția a III-a SÂMBĂTĂ - 24 IULIE 2021 PARCUL CENTRAL TURDA17,00-21,00Ateliere de meșteșuguri tradiționale (țesut,olărit,tâmplărie,fierărie)18,00- 22,00EXPOZIȚIA DE FOTOGRAFIE ETNOGRAFICĂ „ACASĂ” – SEBASTIAN VASILE LUCAANSAMBLUL ȚARINA ȘI INVITAȚII„S-O DUS BĂDIȚA CĂTANĂ”- OBICEI DE CĂTĂNIE„Țarina” si grupul folcloric „Tradiții turdene”-Centrul de Zi ...
Nu ratați ediția tipărită a Monitorului ediție de Arieș din săptămâna 21 – 27 iulie 2021!
Arieș

Nu ratați ediția tipărită a Monitorului ediție de Arieș din săptămâna 21 – 27 iulie 2021!

Miercuri, 21 iulie, a apărut Monitorul ediție de Arieș, ediția tipărită cu numărul 296. Iată principalele subiectele tratate în această ediție: Primăria digitală. Municipiul Turda anunță că a implementat proiectul de digitalizare a administrației locale Primăria municipiului Turda a anunțat, săptămâna trecută, că a finalizat implementarea proiectului de digitalizare a administrației locale. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, program care urmărește, prin una din componentele sale introducerea „unor sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari”. Imagini apocaliptice pe râul Arieș Inundațiile pe răul Arieș au provocat pagube însemnate, iar oamenii sunt evacuați. „A...
Primăria Turda anunță finalizarea implementării proiectului „ADEPT – Administrație digitală eficientă pentru cetățenii din Turda”
Arieș

Primăria Turda anunță finalizarea implementării proiectului „ADEPT – Administrație digitală eficientă pentru cetățenii din Turda”

Primăria Municipiului Turda anunță finalizarea implementării proiectului „ADEPT – Administrație digitală eficientă pentru cetățenii din Turda”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 2 – Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectivul specific 2.1 – Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP, CP10/2018 – Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale. Obiectivul general al proiectului a fost creșterea calității și transparenței procesului administrativ la nivelul Primăriei Municipiului Turda pentru...
Locuitorii comunei Săndulești se pot imuniza anti-CoViD la sediul Primăriei
Arieș

Locuitorii comunei Săndulești se pot imuniza anti-CoViD la sediul Primăriei

Locuitorii comunei Săndulești se pot imuniza împotriva virusului SARS-CoV-2 la sediul Primăriei, a anunțat vineri instituția. „În continuarea campaniei de vaccinare din mediul rural persoanele care consimt pentru vaccinare cu vaccinul Pfizer (cu rapel la 21 zile) sau Johnson & Johnson (o singură doză) se pot înscrie până în data de 15.07.2021”, se arată într-o informare publică a Primăriei comunei Săndulești. Vaccinul se va face la sediul Primăriei comunei Săndulești pentru persoanele deplasabile și la domiciliu pentru persoanelor nedeplasabile. Pentru alte informații, cei interesați se pot adresa doamnei Anamaria Blaga, la telefon 0766 344 119.
Schimbare de identitate. Grupul LafargeHolcim se va numi Holcim
Arieș

Schimbare de identitate. Grupul LafargeHolcim se va numi Holcim

Holcim, cel mai mare producător de materiale de construcții de pe piața locală, lansează joi, la nivel global, noua sa identitate și reconfirmă angajamentul „Net-Zero”, asumat la nivel internațional, în toamna anului trecut, prin care urmărește accelerarea tranziției către un viitor neutru din perspectiva emisiilor de CO2. „Este un moment deosebit de important pentru compania noastră, ce marchează transformarea pe care o facem pentru a deveni lideri în furnizarea de soluții de construcții inovatoare și durabile. Lumea este în continuă schimbare, populația crește, iar urbanizarea și schimbările climatice reprezintă o provocare. Avem un rol important de jucat în accelerarea decarbonizării și în îmbunătățirea calității vieții tuturor oamenilor. Noua identitate reprezintă un semnal dat...
Nu ratați ediția tipărită a Monitorului ediție de Arieș din săptămâna 7 – 13 iulie 2021!
Arieș

Nu ratați ediția tipărită a Monitorului ediție de Arieș din săptămâna 7 – 13 iulie 2021!

Miercuri, 7 iulie, a apărut Monitorul ediție de Arieș, ediția tipărită cu numărul 294. În această ediție puteți citi: Happy-end la Tineretului. Cinematograful turdean a intrat pe lista de lucrări finanțate de Compania Națională de Investiții și va fi renovat Cinematograful Tineretului va fi reabilitat și modernizat cu bani de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a anunțat vineri primarul municipiului Turda, Cristian Matei. „Cinematograful Tineretului va fi reabilitat și modernizat în baza proiectului «Reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii cinematografului cu 2 săli de spectacole – 500 de locuri – situat în municipiul Turda, strada Tineretului, nr. 1, jud Cluj», finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Com...
Cinema Tineretului va fi reabilitat. A intrat pe „lista-sinteză” a Companiei Naționale de Investiții
Arieș

Cinema Tineretului va fi reabilitat. A intrat pe „lista-sinteză” a Companiei Naționale de Investiții

Cinematograful Tineretului va fi reabilitat și modernizat cu bani de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a anunțat vineri primarul municipiului Turda, Cristian Matei. „Cinematograful Tineretului va fi reabilitat și modernizat în baza proiectului «Reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii cinematografului cu 2 săli de spectacole – 500 de locuri – situat în municipiul Turda, strada Tineretului, nr. 1, jud Cluj», finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții”, a scris primarul Turzii pe pagina sa de socializare. „Pentru ca acest lucru să fie posibil, ani de zile am făcut demersuri pentru a întabula această clădire iar în cursul anului trecut am reușit să obținem extrasul de carte fun...