Uncategorized

Uncategorized

ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro a revenit la valorile din aprilie

Evoluția numărului de infectări din Statele Unite, unde peste 1% din populație a fost infectată, dar și creșterea apetitului pentru risc, în condițiile în care Europa dă semne de redresare a economiei în formă de „V", la fel ca și cea din China, a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze.
Uncategorized

Aeroportul Cluj, profit de 3,85 milioane de euro, în 2019

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a reușit, pe durata anului 2019, realizarea un profit de arpoximativ 3,85 milioane de euro. Cifra va fi imposibil de egalat anul acesta, în contextul în care sectorul aviatic a fost printre cele mai afectate de criza COVID.   Situaţiile financiare ale Aeroportului Internațional AvramRead More
Uncategorized

FDGR vrea Primăria și Consiliul Județean

Forumul Democrat al Germanilor din România și-a anunțat astăzi candidații pentru alegerile locale sub sloganul „Împreună pentru viitorul Sibiului”. Astrid Fodor va candida pentru un nou mandat la Primăria municipiului Sibiu, Gabriel Tischer, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului, vizează șefia Consiliul Județean Sibiu, Robert Krafft este candidatul pentru PrimăriaRead More
Uncategorized

Campanie „pompieristică” pentru Consiliul Județean Sibiu

Proaspătul pensionar Cosmin Balcu se definește ca „un altfel de candidat”. Lansat de ALDE Sibiu pentru președinția Consiliului Judeţean Sibiu, fostul comandant al pompierilor sibieni despre care Mesagerul de Sibiu a descoperit că și-a înscris fiica la cel mai bun liceu pe locuri rezervate etniei rrome se crede pe caiRead More
Uncategorized

Angajatorii sibieni care nu asigură triaj sau dezinfectante, amendați

În perioada 18-24 iulie, ITM Sibiu a făcut 81 controale în care a verificat modul în care se respectă prevederile legale referitoare la executarea şi suspendarea contractelor individuale de muncă şi aplicarea măsurilor de reducere a riscurilor de contaminare cu COVID-19. În aceeaşi perioadă s-a desfăşurat şi Campania naţională deRead More
Uncategorized

Dirijor mort după ce a fost diagnosticat cu COVID-19

Dirijorul Camil Marinescu a murit luni, la vârsta de 55 de ani, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Fratele dirijorului, Ciprian Marinescu, a anunţat, pe pagina de Facebook, decesul acestuia. „Din păcate, după o luptă de trei săptămâni cu virusul COVID-19, iubitul meu frate ne-a părăsit astăzi, la oraRead More
Uncategorized

Peste 6000 de vizitatori la Muzeul ASTRA în weekend

În perioada 24-26 iulie 2020, Muzeul ASTRA a înregistrat 6239 de vizitatori. În acest interval, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a avut loc cea de-a VIII-a ediţie a Târgului Frumos. Ceramic. Folositor.  Timp de trei zile, 26 de meșteri olari din Sibiu, Nocrich, județul Sibiu, Marghita, județul Bihor, Satu Mare, MiercureaRead More