Miercuri, 21 iulie, a apărut Monitorul ediție de Arieș, ediția tipărită cu numărul 296. Iată principalele subiectele tratate în această ediție:
Primăria digitală. Municipiul Turda anunță că a implementat proiectul de digitalizare a administrației locale
Primăria municipiului Turda a anunțat, săptămâna trecută, că a finalizat implementarea proiectului de digitalizare a administrației locale. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, program care urmărește, prin una din componentele sale introducerea „unor sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari”.
Imagini apocaliptice pe râul Arieș
Inundațiile pe răul Arieș au provocat pagube însemnate, iar oamenii sunt evacuați. „Arieșul a rupt tot. Avem 60 de minute să ieșim din vale”, a povestit un locuitor din Câmpeni.
Seară franceză la Turda
Vineri, 16 iulie, Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda a organizat un eveniment care să marcheze în municipiul de pe Arieș Ziua Națională a Franței într-un altfel decât cele de până acum. A fost o după-masă gastronomică cu meniu de excepție, și întâlniri cu limba, cultura și muzică franceză.
Festivalul „În grădina dorului” se întoarce
Festivalul de Folclor de la Turda „În grădina dorului”, programat să se desfășoare în zilele de 24 și 25 iulie, a ajuns la ediția a treia, după o întrerupere de un an. Ediția din anul 2020 nu a mai putut avea loc întrucât siguranța sanitară, în contextul pandemiei de coronavirus, nu a mai putut fi asigurată.
Cum se transformă nota 1 în 8
Nota la Matematică modificată de la 1,10 la 8,10 în aplicația informatică fusese inițial trecută greșit, a explicat președintele Comisiei Naționale de Bacalaureat, Sorin Ion, potrivit unor precizări al Ministerului Educației.
Cum ne protejăm mașina pe timpul furtunii
Vremea severă din toată ţara, cu frecvente descărcări electrice, grindină și ploi torenţiale, ne poate pune în pericol mașinile. Pentru a evita nenorocirile, specialiștii ISU ne dau câteva sfaturi care ne pot salva bunurile.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne propune o ierarhie în interiorul procesului de cunoaștere. Și pornește de la cea mai importantă – cunoașterea care vine din experiența duhovnicească, generată de străluminarea Duhului Sfânt și concretizată în discernământul spiritual.
Reamintim că Monitorul ediție de Arieș se distribuie gratuit în municipiile Câmpia Turzii și Turda şi în comunele Aiton, Călărași, Ciurila, Luna, Mihai Viteazu, Moldoveneşti, Petreștii de Jos, Ploscoș, Săndulești, Tritenii de Jos, Tureni și Viişoara.