ȘTIRI

Criză de specialiști în muzee, din cauza salariilor mici

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat la Sibiu că muzeele din România se confruntă cu „o problemă de specialişti”, una dintre variante pentru atragerea acestora fiind să fie remuneraţi din surse de finanţare externe. „În momentul de faţă, Muzeul Brukenthal are 127 de posturi în organigramă, din care doar 107Read More
ȘTIRI

O schimbare de scenariu care îi privește pe 1.400 de copii

Toţi cei 1.440 de elevi din municipiul Sibiu care figurau joi în scenariul roşu vor putea să înceapă de mâine cursurile, fie în formă hibrid, fie se întorc în clase, după ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost nevoit să îşi schimbe decizia, la intervenţia Primăriei, care aRead More
ȘTIRI

Turcan adaptează mesajul lui Iohannis: Copiii se adaptează rapid, înţeleg foarte bine şi contextul în care ne manifestăm şi ceea ce au de făcut

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat ieri că toate instituţiile trebuie să lucreze solidar şi deschis pentru o bună începere a anului şcolar, ca să-i sprijine pe elevi, precizând că nu încurajează „nota negaţionistă” legată de acest subiect. „Eu nu aş încuraja şi nu încurajez această notă negaţionistă legată de începereaRead More
ȘTIRI

Agnita nu l-a uitat pe Gyuri

Un concert în amintirea lui Ioan Gyuri Pascu va fi organizat, la fel ca în fiecare an, în orașul său natal. Luni, 28 septembrie, începând cu ora 17.00, în Grădina de Vară a orașului Agnita vor urca pe scenă artiști care l-au cunoscut și l-au îndrăgit pe Gyuri. Este vorbaRead More
ȘTIRI

Gratuități și premii în Săptămâna Europeană a Mobilității la Sibiu

Sibiul participă și anul acesta la Săptămâna Europeană a Mobilității, o inițiativă a Comisiei Europene care încurajează soluțiile pentru mobilitatea urbană durabilă și astfel reducerea emisiilor de carbon pentru protejarea mediului. Tema ediției din acest an este “Mobilitatea cu zero emisii pentru toți” și se va desfășura în perioada 16-22Read More
ȘTIRI

A doua șansă pentru șoferii condamnați

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, prin Serviciul Rutier și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Serviciul de Probațiune Sibiu, a derulat o nouă activitate de aplicare a programului „Prevenirea infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice”, în cursul lunii august. Programul este destinat exclusiv persoanelorRead More
ȘTIRI

Dealul Gușteriței poate deveni o atracție turistică printr-un proiect cu fonduri europene

Municipalitatea a făcut primii pași concreți pentru o investiție de amploare care va transforma dealurile Gușteriței într-un nou obiectiv pentru sport și petrecerea timpului liber. Primăria Sibiu a alcătuit un prim concept al proiectului, cel care va sta la baza contractării elaborării documentației pentru studii și proiectare. De asemenea, s-aRead More