Uncategorized

Furi saleuri și ai dosar penal

O femeie a sesizat ieri Poliția că doi tineri au furat un telefon mobil și produse alimentare dintr-un magazin de pe strada Mărășești, din municipiul Sibiu, după care au fugit. Polițiștii au reușit în scurt timp depistarea în zonă a  presupușilor autori, doi tineri în vârstă de 17, respectiv 19Read More
Uncategorized

Ai treabă de 1 iunie în magazinele Enel? Renunță, e sărbătoare

Enel anunță că magazinele sale din mai multe orașe, între care și Sibiul, vor fi închise luni, 1 iunie. În celelalte zile, acestea vor funcţiona după programul obişnuit. Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate telefonic și nu este nevoie de deplasarea în magazine, motiv pentru care compania recomandăRead More
Uncategorized

CON-A în an aniversar: 30 de ani de performanță

CON-A aniversează anul acesta în luna mai 30 de ani de la înființare. Am crescut de la an la an, am construit un nume pe piață și suntem bucuroși să ne putem recomanda ca o companie serioasă, profesionistă, cu cea mai mare experiență din România pe segmentul proiectelor industriale.
Uncategorized

Sibian răpus de coronavirus, după 5 zile fără niciun deces

Un bărbat de 75 de ani din județul Sibiu se află printre ultimele decese raportate azi de INSP. Sibianul a fost confirmat pozitiv în 16 mai și a murit ieri. El mai suferea de Alzheimer, o boală renală cronică, fibroză pulmonarp, emfizem pulmonar și insuficiență cardiacă. În țară bilanțul deceselorRead More