FC Hermannstadt şi Academica Clinceni au terminat la egalitate, 2-2 (1-0), ieri, la Sibiu, într-un meci din etapa a doua a Ligii I de fotbal. Pentru gazde au marcat Adrian Bălan (27) şi capverdianul Fabio Fortes (90+1), la prima sa reuşită în Liga I. Golurile ilfovenilor au fost înscrise deRead More
Vicepremierul Raluca Turcan, lider judeţean al liberalilor sibieni, i-a îndemnat pe aceştia să atragă toţi oamenii care pot să vină alături de PNL, pentru că PSD-ul „este un adversar redutabil”. „Această bătălie cu PSD-ul nu s-a încheiat. Şi dacă aici, la Sibiu, lucrurile par un pic mai uşoare, pentru căRead More
Ungaria a anunțat că își va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie pentru a limita creşterea numărului infectărilor cu noul coronavirus, iar ungurii care se întorc în ţară din străinătate vor trebui să intre în carantină.
Mii de persoane protestează la Berlin, față de restricțiile impuse de autorități pentru a reduce răspândirea coronavirusului, dar și față de obligativitatea purtării măștii.