În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1163 de persoane (dintre care 1091 adulți și 72 copii).Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 686 de persoane, iar 72 persoane au decedat, din rândul celorRead More
Un turist de 20 de ani din Braşov a sunat la 112 după ce o ursoaică a venit şi i-a luat rucsacul aşezat pe iarbă, la liziera pădurii din apropierea Lacului Sfânta Ana din judeţul Harghita, iar acolo avea actele şi banii de vacanţă. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Harghita,Read More
Având în vedere marea sărbătoare care se apropie, Praznicul Adormirii Maicii Domnului, prefectul Mircea-Dorin Crețu îi roagă pe enoriașii județului Sibiu care vor participa la slujbele religioase ce se vor oficia să sprijine eforturile întreprinse de instituțiile statului respectând regulile de protecție sanitară stabilite în vederea preîntâmpinării răspândirii Sars-Cov 2.Read More
Jandarmii au aplicat amenzi în a doua zi a ceremoniilor religioase de la Nicula, iar 4 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, a transmis Prefectura.
Ministrul Finanțelor, Florin Chițu, a anunțat, joi, într-o conferință de presă privind rectificarea bugetară, că pensiile vor crește în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii până acum.
Bărbatul urmărit de poliţiști în judeţul Arad și asupra mașinii căruia s-au tras focuri de armă pentru a fi oprit este cetăţean austriac și are 64 de ani, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Mai multe focuri de armă au fost trase de către polițiști aflați în urmărirea unui suspect care conducea un microbuz, în noaptea de joi spre vineri, pe străzile din municipiul Arad, în cele din urmă bărbatul pierzând controlul volanului și izbindu-se cu vehiculul de un indicator rutier.