Primăria municipiului Turda anunță că a fost depus proiectul pentru achiziția de mijloace de transport public – autobuze electrice în cadrul parteneriatului Turda–Călărași–Moldovenești–Tureni prin PNRR, investiția I.1.
„Astfel, continuăm demersurile începute în cadrul POR 2014 -2020 privind asigurarea unui serviciu eficient de transport public de călători și îmbunătățirea condițiilor pentru utilizarea modurilor nemotorizate de transport, în vederea reducerii numărului de deplasări cu transportul privat şi reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport”, a declarat primarul municipiului Turda, Cristina Matei.
Obiectivul general al acestui proiect constă în îmbunătățirea condițiilor de mobilitate în zona urbană și în zonele rurale prin realizarea unui transport eficient, cu o bună conectivitate internă (la nivelul municipiului Turda) și externă (la nivelul comunelor partenere), contribuind în același timp la reducerea emisiilor cu efect de seră.
În vederea dezvoltării orașului și creșterii calității vieții locuitorilor zonei urbane și periurbane Turda, ne dorim să extindem sistemul de transport public local de persoane și la nivel periurban, prin achiziția a 2 autobuze electrice de 10 m și 6 autobuze electrice de 12 m. La acestea se adaugă 8 stații standard de încărcare în autobaza de transport public și 3 stații de încărcare rapidă pe traseul autobuzelor electrice, la limita administrativă a Municipiului Turda, la ieșirea rutieră înspre fiecare partener. Astfel, se asigură accesibilitatea locuitorilor din municipiu Turda și din comunele partenere la servicii publice, la locuri de muncă, la puncte de interes local.
Rețeaua de transport dezvoltată va susține mobilitatea persoanelor și mărfurilor, creând astfel cadrul pentru afirmarea municipiului Turda până în 2030 ca oraș inteligent, îmbunătațirea calității vieții și a mediului urban, un mediu urban atractiv, modern, ecologic și accesibil pentru locuitorii săi, pentru turiști și pentru locuitorii zonei metropolitane, care învață sau muncesc în oraș.