Holcim, cel mai mare producător de materiale de construcții de pe piața locală, lansează joi, la nivel global, noua sa identitate și reconfirmă angajamentul „Net-Zero”, asumat la nivel internațional, în toamna anului trecut, prin care urmărește accelerarea tranziției către un viitor neutru din perspectiva emisiilor de CO2.
„Este un moment deosebit de important pentru compania noastră, ce marchează transformarea pe care o facem pentru a deveni lideri în furnizarea de soluții de construcții inovatoare și durabile. Lumea este în continuă schimbare, populația crește, iar urbanizarea și schimbările climatice reprezintă o provocare. Avem un rol important de jucat în accelerarea decarbonizării și în îmbunătățirea calității vieții tuturor oamenilor. Noua identitate reprezintă un semnal dat tuturor că suntem pe deplin implicați în construirea unei lumi mai bune pentru oameni și pentru planetă”, a declarat Jan Janisch, CEO al grupului Holcim.
Totodată, grupul Holcim lansează o nouă pagină de Instagram, @HolcimByDesign, care prezintă modul în care își aduce aportul la transformarea orașelor și infrastructurii din întreaga lume. Pagina va include interviuri cu arhitecți, constructori și dezvoltatori renumiți, care contribuie la construirea orașelor viitorului.
Grupul Holcim reunește unele dintre cele mai de succes companii din industria construcțiilor, printre care: ACC, Aggregate Industries, Ambuja Cements, Firestone Building Products, Geocycle, Holcim și Lafarge. Toate aceste companii își vor păstra numele și identitatea de brand pe piețele în care activează.
Pe plan local, compania rămâne fidelă noului model de business ECOncept, lansat în primăvara acestui an. Acest nou model de afaceri are la bază o gamă integrată de produse și soluții ECO, prin care compania își propune să accelereze tranziția către construcțiile verzi.
Printre noutățile anunțate ca parte a ECOncept se numără: ECOPlanet – cimentul verde, ECOPact – prima gamă de betoane verzi din industrie, cu emisii de CO2 reduse cu 30%, Eticheta Verde – primul sistem de auto-evaluare transparentă a performanțelor climatice a produselor Holcim fabricate în România, ce indică procentul cu care sunt reduse emisiile de CO2 față de valoarea de referință la nivel UE.
Odată cu lansarea ECOncept, compania și-a setat noi obiective de sustenabilitate, în linie cu angajamentul „Net-Zero”, asumat la nivel global. Aceste obiective au la bază trei piloni de acțiune: reducerea de CO2, recuperarea prin economia circulară și inovarea la nivel de soluții și produse ale companiei.
Holcim (Romania) S.A. activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România. Compania deține două fabrici de ciment şi trei terminale de ciment, dintre care una la Turda. Compania numără aproximativ 800 angajați în România.