Primăria Municipiului Turda, Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda și Clubul Copiilor Turda organizează în perioada 1 – 28 februarie 2022 expoziția personală „Tihnă”, semnată de artistul plastic Corina-Sidonia Rus, profesor la Clubul Copiilor Turda. Expoziția poate fi vizitată zilnic, de luni până vineri, între orele 7.30 și 17.45, sâmbăta și duminica instituția fiind închisă. Intrarea este gratuită.
Corina-Sidonia Rus este un cunoscut artist plastic clujean și de mai mulți ani profesor la Clubul Copiilor Turda. Absolventă a Academiei de Arte Vizuale „Ioan Andreescu” Cluj-Napoca, licențiată în Arte plastice decorative, promoția 1990-1996.
Înainte de a se dedica în întregime picturii și educării copiilor a fost creatoare de modă, având multe participări la parade de modă cu branduri de lux ale unor firme mari care au angajat-o încă de pe când era studentă. A creat piese de îmbrăcăminte ca designer vestimentar în cadrul Companiei „Tricotaje-Someș” timp de 10 ani și colaborează cu prestigioase firme românești ca „Flacăra” sau „Caramel”. Din 2010 este profesor titular în învățământul preuniversitar, profesor coordonator al Cercului de Pictură de la Clubul Copiilor Turda.
A expus în expoziții personale și de grup în Turda (la Galeria Municipiului Turda și la Galeria Bibliotecii Municipale „Teodor Murășanu” Turda), dar și în galerii de artă particulare din Cluj-Napoca sau la tradiționalele expoziții ale profesorilor-artiști organizate de Liceul de Arte Plastice din Cluj-Napoca pe care l-a absolvit în anul 1990.
Dăruită cu o tehnică excelentă, amintind de picturile clasicilor ruși, artista folosește în picturile sale uleiul, și mai nou vopsele acrilice, pe pânză.
În general abordează o tematică foarte diversă, în această expoziție oferindu-ne lucrări florale de o sensibilitate aparte, un portret și mai multe lucrări cu natură moartă în care un loc important îl ocupă cartea, titlul expoziției semnată de ea în această lună fiind „Tihnă”.