Noul model de autobus electric e-UpCity realizat de ATP Bus a intrat în teste în municipiul Turda, urmând ca, până în data de 25 august, acesta să facă parte din flota autobuzelor electrice a companiei Transport Urban Public.
Turda este al cincilea oraș unde a intrat în teste noul autobuz electric, ATP Bus e-UpCity, a cărui producator este o firmă din Baia Mare.
„Este produs în România. Costul lui pornește de la 350 de mii de euro, în funcție de dotările care vin puse. Noi suntem deocamdată în perioada de probă, anul acesta ne-am propus să-l plimbam prin orașele din România, companiile locale de transport au ocazia să îl testeze”, spune Alexandra Moldovan, director de marketing.
Autobuzul are 83 de locuri și o lungime de 12 metri. Autonomia sa minimă este de 200 de km și poate fi extinsă până la 360 de km. Acesta este dotat cu Wi-Fi, prize USB şi monitor cu memorie externă portabilă pentru diferite proiecţii.
Pentru siguranța pasagerilor, autobuzul are în dotare camere de supraveghere montate atât la interior, cât și la exterior. Astfel, datele colectate sunt transmise în timp real șoferului care poate acționa pentru a evita un pericol.
Primarul Matei, încântat să dea un verdict
„Având în vedere că din luna decembrie a anului 2019 suntem primul oraș din România care dispune de transport în comun exclusiv electric, având în flota noastră 20 de autobuze electrice, după încheierea perioadei de testare a autobuzului e-UpCity, compania producătoare va primi feedback-ul nostru realist și avizat în ceea ce privește fiabilitatea acestui prototip românesc”, a declarat primarul municipiului Turda, Cristian Matei.
„Viitorul constă în soluții de mobilitate smart și mă bucur să văd că și la nivelul țării noastre sunt tot mai multe astfel de inițiative”, a mai transmi edilul turdean.